Servicii Neurochirurgie
Aici intra un text ceva!
Neurochirugie
-
Infiltrații spinale in patologia degenerativa spinală 700 lei
-
Terapia durerii 400 lei
-
Eliberare documente medicale 200 lei
(certificate, referate, scrisoare medicală)
-
- -
Despre Neurochirurgie
Aici intra un text ceva!
Coloana vertebrala
Coloana vertebrală este esențială pentru întregul corp uman și este una dintre cele mai critice, dar adesea subapreciate și greșit înțelese părți ale corpului pe care le avem.
Coloana vertebrală joacă un rol esențial în susținerea structurii corpului și a funcțiilor vitale. Protejează sistemul nervos, facilitează mișcarea și permite comunicarea între creier și restul corpului
Ce face coloana vertebrală?
Coloana vertebrală este ca un stâlp puternic care ne ține în picioare și ne permite să ne mișcăm, să stăm și să ne aplecăm. Imaginați-vă ca pe un teanc de blocuri de construcție (vertebrele) care sunt conectate prin benzi (ligamente) puternice și flexibile și amortizate de tampoane moi (discuri). Această structură nu numai că ne ajută să rămânem în poziție verticală, dar ne susține și greutatea corpului și ne dă forma.
Dar coloana vertebrală face mai mult decât să ne țină sus. Este și o autostradă pentru informații. Nervii măduvei spinării sunt ca un mănunchi de fire care transportă mesaje între creierul nostru și restul corpului nostru. Când doriți să vă mișcați brațul, de exemplu, creierul trimite un semnal prin măduva spinării către nervii din braț, spunându-i ce să facă. Acești nervi te ajută, de asemenea, să simți lucruri – atunci când atingi ceva fierbinte, mesajul urcă în măduva spinării către creier, care, la rândul său, îți spune rapid să te îndepărtezi înainte de a te arde!
Care sunt părțile coloanei vertebrale?
Coloana vertebrală este formată din 6 elemente cheie, fiecare dintre acestea contribuind la funcția și sprijinul pe care le oferă. Aceste elemente includ:
Vertebre: oasele coloanei vertebrale. Fiecare vertebră are spațiu în centru, formând un tub gol atunci când sunt stivuite una peste alta, astfel încât să protejeze canalul spinal.
Discuri: structuri moi, asemănătoare pernelor, situate între vertebrele adiacente. Ele asigură absorbția șocurilor, flexibilitate și sprijin pentru coloana vertebrală.
Măduva spinării: un mănunchi lung, tubular de nervi care se extinde de la trunchiul cerebral în jos pe coloana vertebrală, protejat de lichid în canalul spinal și înconjurat de ligamente și os pentru protecție. Măduva spinării servește ca cale centrală pentru transmiterea semnalelor senzoriale și motorii între creier și corp prin anumiți nervi.
Articulații cu fațete: articulații mici care conectează vertebrele și permit mișcarea și stabilitatea coloanei vertebrale.
Ligamente: benzi dure, fibroase de țesut conjunctiv care ajută la stabilizarea și susținerea vertebrelor.
Intreaga coloană vertebrală este formată din 33 de oase individuale numite vertebre, plus două secțiuni de vertebre topite în mod natural – sacrul și coccis – situate în partea inferioară a coloanei vertebrale. Toate aceste oase și secțiuni sunt importante pentru capacitatea coloanei vertebrale de a funcționa corect. Fiecare vertebră are caracteristici și funcții anatomice specifice.
Coloana vertebrală poate fi împărțită în cinci regiuni:
Coloana vertebrală cervicală (gâtul): primele șapte vertebre din partea superioară a coloanei vertebrale.
Coloana vertebrală toracică (spatele): cele douăsprezece vertebre din mijlocul spatelui care sunt atașate de coaste.
Coloana vertebrală lombară (partea inferioară a spatelui): cele cinci vertebre ale spatelui inferior.
Sacrum (baza coloanei vertebrale): acest os poartă toată greutatea corpului și este locul de care se atașează mulți mușchi și ligamente în regiunea șoldului, cat și regiunea pelviană a corpului.
Coccis (coccisul): acest os mic de formă triunghiulară este format din patru până la cinci vertebre fuzionate (unite între ele).
Ce este coloana cervicală?
Gâtul, numit și coloana cervicală, este o structură bine concepută de oase, nervi, mușchi, ligamente și tendoane. Structura delicată a coloanei cervicale, care adăpostește măduva spinării, este foarte puternică și flexibilă și permite gâtului să se miște în toate direcțiile. Coloana cervicală are 7 oase stivuite numite vertebre, etichetate de la c1 la c7. Prima vertebră cervicală se numește atlas (c1), iar a doua se numește axis (c2). Partea superioară a coloanei cervicale se conectează la craniu, iar partea inferioară se conectează la partea superioară a spatelui la nivelul umerilor. Privită din lateral, coloana cervicală se curbează ca un s. Această curbă naturală este importantă din punct de vedere anatomic pentru gestionarea greutății și presiunii din cap.
Ce este coloana toracică?
Coloana vertebrală toracală este cea mai lungă regiune a coloanei vertebrale și, prin unele măsuri, este și cea mai complexă. Se creează o legătură între coloana cervicală și coloana lombară. De asemenea, merge de la baza gâtului până la abdomen, ceea ce o face singura regiune a coloanei vertebrale care se atașează de cutia toracică.
Unele dintre cele mai importante roluri ale coloanei vertebrale toracice includ protejarea măduvei spinării și ancorarea coastelor. În timp ce coloana cervicală și coloana lombară sunt construite mai mult pentru mobilitate, coloana toracală este construită mai mult pentru stabilitate.
Ce este coloana lombară?
Coloana lombară este regiunea coloanei vertebrale din partea inferioară a spatelui. Coloana lombară este formată din 5 vertebre, care suportă o mare parte din greutatea corpului superior. Acestea sunt etichetate de la l1 la l5, l1 fiind vertebra lombară cea mai superioară și l5 cea mai inferioară. Vertebrele lombare sunt fizic cele mai mari oase ale întregii coloane.
Coloana lombară găzduiește rădăcinile nervoase care ies din măduva spinării și formează plexul lombar. Acești nervi asigură senzația și funcția motrică a membrelor inferioare. Zona lombară este adesea afectată de ridicarea greutăților, de a ședea prea mult timp, de purtarea de pantofi nepotriviți și multe altele. Datorită rolului său semnificativ de încărcare și a tensiunilor puse pe partea inferioară a spatelui, coloana lombară este un loc comun al durerii și rănilor. Este cea mai comună parte a coloanei vertebrale care cauzează dizabilități care împiedică oamenii să meargă la muncă din cauza durerilor de spate.
Ce este sacrul?
Sacrul este un os de formă triunghiulară situat la baza coloanei vertebrale. Este poziționat între coloana lombară (partea inferioară a spatelui) și coccis (coccyx) și servește ca o structură anatomică crucială care face parte din pelvis. Sacrul este format prin fuziunea a cinci vertebre individuale (s1 la s5). Aceste vertebre fuzionează împreună în timpul adolescenței pentru a crea un singur os solid.
Sacrul joacă un rol important în transmiterea greutății corporale la pelvis și în protejarea nervilor spinali din partea inferioară a spatelui. Ajută la starea în picioare, mersul pe jos și alte activități care suportă greutăți.
Ce este coccisul?
Coccisul este un os mic, triunghiular, situat la baza coloanei vertebrale, chiar sub sacrum.
Coccisul este format din trei până la cinci vertebre fuzionate sau semi-fuzionate, deși numărul poate varia în funcție de indivizi. Coccisul servește ca punct de atașare pentru diferiți mușchi, tendoane și ligamente din regiunea pelviană și ajută la distribuirea greutății corporale în timpul pozitiei sezânde.
Leziunile coccisului pot apărea din cauza unor traume, cum ar fi căderi sau lovituri directe la coccis, ducând la durere și disconfort.
Care sunt funcțiile primare ale coloanei vertebrale?
Coloana vertebrală îndeplinește numeroase funcții în organism, dar unele dintre funcțiile primare includ:
- Protejează măduva spinării, rădăcinile nervoase și organele interne.
- Oferă flexibilitate, mișcare și forma corpului nostru.
- Oferă suport structural și echilibru pentru postura verticală.
Care sunt caracteristicile unei coloane vertebrale sănătoase?
O coloană vertebrală sănătoasă are vertebre puternice, ligamente flexibile ale coloanei vertebrale, discuri pernoase, mușchi puternici ai spatelui și articulații sănătoase și mobile. O coloană vertebrală sănătoasă este fără durere.
Densitate osoasă puternică:
Densitatea osoasa este mentinuta printr-o combinatie de dieta si antrenament de forta. Mai multe studii au arătat că oamenii care ridică greutăți și participă la antrenamente de rezistență au în general oase mai puternice.
Vitaminele sunt, de asemenea, esențiale pentru sănătatea oaselor, în special vitamina d, care ajută la absorbția calciului.
Ligamente flexibile:
A fi activ fizic, inclusiv exerciții de întindere și întărire, ajută la menținerea forței ligamentelor. Întinderea izometrică, adică menținerea unei întinderi pentru o perioadă de timp, este unul dintre cele mai bune tipuri de tehnici de întindere pe care le-ar putea utiliza. Trebuie să ne mișcăm și să avem o nutriție bună pentru a menține sănătatea ligamentelor și a oaselor.
În plus, o doză sănătoasă de proteine, care sunt elementele de bază ale ligamentelor, trebuie să fie incluse în dieta ta.
Discuri pernoase:
O caracteristică unică a discurilor noastre intervertebrale este că nu au o aprovizionare bună cu sânge. Cea mai mare parte a nutriției vine la disc prin difuzie din oasele de deasupra și de sub ele. Activitatea este importantă pentru a menține sănătatea discului.
Deoarece discurile sunt făcute din colagen, similar structurilor din care sunt făcute ligamentele, aceleași cerințe nutriționale sunt necesare pentru discuri ca și pentru ligamente.
Mușchi puternici:
Nu numai că sunt necesari mușchii pentru a ridica și a mișca lucrurile, dar având un grup puternic de mușchi care permite ca greutatea noastră să fie împărțită astfel incat se elimina presiunea de pe coloana vertebrală.
Dacă mușchii de bază sunt puternici, atunci de fiecare dată când vă îndoiți, răsuciți sau mișcați, acești mușchi fac cea mai mare parte a muncii, mai degrabă decât coloana vertebrală să fie suprasolicitată.
Articulații netede ale fațetelor:
Articulațiile fațetelor intervertebrale sunt articulații mici, pereche, situate pe spatele coloanei vertebrale. Atunci când articulațiile fațetelor intervertebrale sunt netede și lipsite de artrită, ele pot susține cel mai bine coloana vertebrală. Durerea articulară este o cauză comună a durerii localizate de spate și gât și poate provoca, de asemenea, dureri îndreptate către alte zone ale corpului.
Pentru a ajuta la protejarea articulațiilor fațetelor, mențineți mișcarea și flexibilitatea, precum și mușchii paravertebrali puternici.
Ce legătură are durerea coloanei vertebrale cu anatomia coloanei vertebrale?
Durerea coloanei vertebrale este strâns legată de anatomia coloanei vertebrale, deoarece durerea coloanei vertebrale poate varia în funcție de structurile și componentele coloanei vertebrale care sunt rănite sau degenerate.
Orice anomalii sau leziuni ale anatomiei coloanei vertebrale pot afecta semnificativ funcția acesteia și pot duce la diferite probleme musculo-scheletice și neurologice. Un spate sau coloana vertebrală care este deteriorată, rănită sau artritică poate deveni dureroasă sau rigidă. Oasele pot deveni slabe și pot avea osteoporoză. Astăzi, peste 100 de milioane de oameni din lune se luptă cu dureri cronice de coloană și spate.
Leziuni: leziunile traumatice ale coloanei vertebrale, cum ar fi fracturile, luxațiile sau entorsele ligamentelor, pot provoca dureri acute și severe.
Anomalii: orice anomalii, leziuni sau modificări degenerative ale componentelor coloanei vertebrale pot duce la durere. Curbura anormală a coloanei vertebrale, de exemplu, cum ar fi scolioza sau cifoza, poate duce la dezechilibre musculare, încordare și durere.
Încordare musculară: mușchii interacționează cu structura coloanei vertebrale, astfel încât o postură proastă sau încordările musculare pot duce la dureri de spate legate de mușchi.
Compresie nervoasă: coloana vertebrală adăpostește măduva spinării, care se extinde în jos de la creier. Rădăcinile nervoase se ramifică din măduva spinării și ies din coloana vertebrală prin spații mici numite găuri de conjugare (foramine) intervertebrale. Dacă există compresie sau iritare a acestor nervi din cauza unor afecțiuni precum hernia de disc sau pinteni ososi, poate duce la durere localizată sau radiantă, cum ar fi sciatica.
Îmbătrânire treptată: pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, componentele coloanei vertebrale pot degenera în mod natural și se pot uza. Afecțiuni precum osteoartrita, degenerarea discului și stenoza coloanei vertebrale sunt legate de îmbătrânirea treptată a coloanei vertebrale și pot fi asociate cu dureri cronice. Menținerea unei coloane vertebrale sănătoase pe tot parcursul vieții poate preveni durerea cronică, chiar și pe măsură ce structurile coloanei vertebrale îmbătrânesc.
Hernie de disc lombară si cervicală
Ce este hernia de disc?
Hernia de disc este o afecțiune a coloanei vertebrale care apare atunci când un disc intervertebral se deteriorează și materialul său interior alunecă în canalul spinal pintr-o ruptură la nivelul inelului fibros ducând la comprimarea nervilor și a măduvei spinării.
Inflamația nervilor poate cauza dureri intense de spate, disconfort și probleme la nivelul membrelor superioare sau inferioare.
Discurile intervertebrale acționează ca amortizoare între vertebre și asigură flexibilitatea coloanei. Când acestea sunt afectate, calitatea vieții poate fi grav compromisă.
Cauze si factori de risc
- Greutatea ponderala excesivă
- Ridicarea greutăților incorect.
- Traumatisme sau mișcări bruște.
- Postura incorectă, menținută pe termen lung.
- Activități repetitive sau sporturi intense.
- Îmbătrânirea și uzura naturală a discului.
- Predispoziția genetică
Simptome
Durere – Localizată în spate, gât sau în zonele iradiate (braț, picior), în funcție de localizarea herniei.
Furnicături sau amorțeală – De-a lungul traseului nervilor afectați la nivelul membrului superior/inferior.
Slăbiciune musculară – În mușchii inervați de nervul comprimat de către fragmentul discal, putând avea un grad de severitate a herniei discale.
Foarte rar poate apărea și sindromul cozii de cal, o urgență neurochirurgicală operatorie absolută, care se caracterizează prin anestezie în șa, pierderea controlului sfincterelor, slăbiciune musculară la nivelul membrelor inferioare până la paraplegie.
Limitarea mișcărilor – Datorită durerii sau disconfortului.
Localizari frecvente
Lombară (zona inferioară a spatelui) – Cea mai frecventă. Poate provoca sciatică, durere ce iradiază de-a lungul piciorului.
Cervicală (zona gâtului) – Poate cauza dureri care radiază în brațe și umeri.
Toracală (zona mijlocie a spatelui) – Este mai rară.
Diagnostic
Cea mai comună metodă imagistică pentru această afecțiune este RMN-ul. De obicei, radiografiile simple ale zonei afectate sunt adăugate pentru a completa evaluarea vertebrelor. Este important de menționat că o hernie de disc nu poate fi observată pe radiografiile simple.
Diagnosticul se pune de către medicul specialist din cadrul Clinicii Dr. Iosif după evaluarea clinică și paraclinică (analiza documentelor medicale aduse de către pacient), precum și planul de tratament, acesta elaborând un plan de tratament personalizat pentru fiecare pacient în funcție de patologiile asociate.
Radiografia – Radiografiile coloanei sunt realizate pentru a căuta alte cauze posibile ale durerii, cum ar fi tumori, infecții, fracturi, etc.
Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN): Un test de diagnostic care produce imagini 3D ale structurilor corpului folosind magneți puternici și tehnologie computerizată; poate arăta măduva spinării, rădăcinile nervoase și zonele din jur, precum și măriri, degenerări și tumori.
Electromiograma și Studiile de Conducere Nervoasă (EMG/NCS): Aceste teste măsoară impulsul electric de-a lungul rădăcinilor nervoase, nervilor periferici și țesutului muscular, electromiograma ajută medicul să evalueze nervii afectați prin măsurarea semnalelor electrice. Ele pot indica dacă există deteriorări nervoase în desfășurare, dacă nervii sunt într-un proces de vindecare după o leziune anterioară sau dacă există o altă zonă de compresie nervoasă.
Tratament
Conservator (non-chirurgical):
- Repaus relativ și evitarea activităților solicitante.
- Medicamente antiinflamatoare (AINS) și analgezice.
- Kinetoterapie: exerciții de întărire a musculaturii paravertebrale, tracțiune, masaje.
- Înfiltrațiile cu corticosteroizi pentru reducerea inflamației.
Chirurgical:
Indicat dacă durerea persistă sau se agravează în ciuda tratamentului conservator sau când avem un deficit motor la nivelul membrului superior/inferior.
Proceduri precum discectomia sau microdiscectomia pentru a îndepărta partea de disc herniată.
Stenoza de canal vertebral
Ce este stenoza de canal vertebral?
Stenoza de canal vertebral este o afecțiune degenerativă a coloanei vertebrale care se caracterizează prin îngustarea canalului vertebral, punând presiune pe măduva spinării și nervii spinali. Aceasta poate afecta toată coloana la nivelul gâtului vorbim despre stenoza cervicală, stenoza toracală sau partea inferioară a spatelui, stenoza lombară.
Stenoză lombară
Stenoză cervicală
Simptome
Simptomele depind de localizarea și severitatea stenozei. Printre cele mai frecvente semne și manifestări se numără:
- Durere: Durere la nivelul gâtului, spatelui sau partea inferioară a spatelui (lombar).
- Amorțeală și furnicături: Resimțite în brațe, picioare, mâini sau alte părți ale corpului.
- Slăbiciune musculară: Dificultăți în a sta în picioare, a merge sau a ridica obiecte.
- Probleme de echilibru: Pot apărea dificultăți la mers sau la menținerea stabilității.
- Claudicație neurogenă intermitentă: Durerea sau crampele în picioare sunt agravate de mers și ameliorate prin repaus sau aplecare.
În cazuri severe, pot apărea dificultăți de urinare sau pierderea controlului sfincterelor (un semn de compresie gravă asupra nervilor).
Factori de risc
Anumiți factori pot crește riscul de apariție a stenozei de canal vertebral:
- Vârsta: Este mai frecventă la persoanele peste 50 de ani, ca urmare a procesului natural de îmbătrânire.
- Istoric de traumatisme: Leziuni sau accidente care afectează coloana vertebrală.
- Afecțiuni congenitale: Un canal vertebral îngust din naștere.
- Greutatea corporală: O greutate excesivă pune presiune suplimentară pe coloana vertebrală.
- Activități repetitive: Excesul de activitate fizică ce implică îndoirea sau ridicarea greutăților poate accelera uzura coloanei vertebrale.
Cauze
Stenoza de canal vertebral poate fi cauzată de mai mulți factori, printre care:
- Procesul de îmbătrânire: Uzura normală a coloanei vertebrale poate duce la îngustarea canalului vertebral.
- Artrita: Osteoartrita sau artrita reumatoidă pot determina formarea de osteofite (pinteni osoși) ce îngustează canalul vertebral.
- Herniile de disc: Materialul care iese dintr-un disc intervertebral poate comprima nervii.
- Îngroșarea ligamentelor: Ligamentele coloanei pot deveni mai groase și pot reduce spațiul disponibil în canalul vertebral.
- Tumori spinale: Creșteri anormale care pot apărea în sau lângă coloana vertebrală.
- Traume: Fracturi sau alte leziuni care modifică structura coloanei.
Diagnostic
Pentru a diagnostica stenoza de canal vertebral, medicul din cadrul Clincii Dr Iosif va evalua simptomele, va examina pacientul clinic și va utiliza diverse teste efectuate de pacient în ambulatoriu.
- Radiografii: Evidențiază modificările osoase, precum pintenii osoși sau îngustarea spațiilor discale.
- RMN (Rezonanță Magnetică Nucleară): Oferă imagini detaliate ale nervilor, țesuturilor moi și măduvei spinării.
- CT coloană: Permite vizualizarea detaliată a canalului vertebral și a structurilor osoase.
- Teste electrodiagnostice: Identifică eventualele leziuni nervoase prin măsurarea impulsurilor electrice.
Tratament
Tratamentul stenozei de canal vertebral poate fi conservator sau chirurgical, în funcție de severitatea simptomelor.
Tratament conservator:
Medicamente:
- Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pentru a reduce inflamația și durerea.
- Relaxante musculare pentru a ameliora crampele musculare.
- Medicamente pentru durerea neuropatică
Kinetoterapie:
- Exerciții de întărire a musculaturii spatelui și a abdomenului.
- Îmbunătățirea posturii și flexibilității.
Infiltratii cu steroizi:
- Reduc inflamația locală și ameliorează temporar durerea.
Tratament chirurgical:
Este indicat în cazurile severe sau atunci când tratamentele conservatoare nu funcționează.
Laminectomie: Îndepărtarea unei porțiuni din os pentru a elibera nervii.
Fuziune spinală: Stabilizarea coloanei vertebrale pentru a preveni mișcările dureroase cu tije si suruburi.
Spondilolistezisul
Ce este spondilolistezisul?
Spondilolistezisul este o afecțiune a coloanei vertebrale în care o vertebră alunecă înainte față de vertebra situată dedesubt. Această deplasare poate provoca instabilitate la nivelul coloanei vertebrale și compresie asupra nervilor spinali, ducând la simptome precum durere, slăbiciune sau amorțeală. Gravitatea spondilolistezisului poate varia de la forme ușoare la forme severe.
Simptome
Simptomele spondilolistezisului variază în funcție de gradul de alunecare a vertebrei:
- Durere lombară: Este cel mai frecvent simptom, accentuată de mișcare sau efort fizic.
- Durere care iradiază: Poate radia spre fese, coapse sau picioare, datorită compresiei nervilor.
- Amorțeală și furnicături: Resimțite mai ales în picioare.
- Slăbiciune musculară: Uneori poate afecta abilitatea de a merge sau de a sta în picioare pentru perioade lungi.
- Rigiditate: În spate sau în membrele inferioare.
- Dificultăți la mers: Mers șchiopătat sau probleme cu coordonarea și echilibrul.
- Durere agravată de activitate: Mișcările care cresc presiunea pe coloana vertebrală, cum ar fi îndoirea sau răsucirea, pot agrava simptomele.
Factori de risc
Anumiți factori pot crește riscul apariției spondilolistezisului:
- Vârsta: Este mai frecvent la persoanele peste 50 de ani, din cauza degenerării coloanei.
- Istoric de traumatisme: Accidente sau leziuni care slăbesc structura coloanei vertebrale.
- Activități fizice intense: Sporturile care implică extensia repetitivă a coloanei (de exemplu, gimnastica, halterofilia) pot crește riscul.
- Afecțiuni congenitale: Unele persoane se nasc cu defecte ale vertebrelor, crescând predispoziția la spondilolistezis.
- Predispoziție genetică: Istoricul familial de afecțiuni ale coloanei poate crește riscul.
- Greutatea corporală excesivă: Presiunea suplimentară asupra coloanei vertebrale poate agrava afecțiunea.
Cauze
Cauzele spondilolistezisului pot fi multiple, incluzând:
- Degenerarea: Uzura naturală a coloanei vertebrale, asociată cu vârsta, poate duce la slăbirea articulațiilor și ligamentelor.
- Traumatisme: Fracturi sau leziuni care destabilizează coloana vertebrală.
- Defecte congenitale: Dezvoltarea anormală a vertebrelor din copilărie.
- Spondiloliza: O fractură de stres la nivelul pars interarticularis (partea dintre două articulații vertebrale), care poate duce la alunecarea vertebrei.
- Afecțiuni patologice: De exemplu, tumori sau alte boli care afectează integritatea coloanei vertebrale.
Diagnostic
Diagnosticul spondilolistezisului implică atât o evaluare clinică, cât și teste imagistice:
- Examinare clinică: Medicul va evalua mobilitatea coloanei, slăbiciunea musculară, reflexele și senzațiile.
- Radiografii: Sunt utilizate pentru a identifica alunecarea vertebrei și a evalua gradul acesteia.
- RMN (Rezonanță Magnetică Nucleară): Oferă detalii despre nervii afectați și țesuturile moi.
- CT (Tomografie Computerizată): Permite o analiză detaliată a structurilor osoase.
- Teste electrodiagnostice: Verifică funcția nervilor și pot identifica compresia acestora.
Tratament
Tratamentul spondilolistezisului poate fi conservator sau chirurgical, în funcție de severitatea afecțiunii.
Tratament conservator:
Medicamente:
- Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pentru reducerea durerii și inflamației.
- Relaxante musculare pentru spasmele musculare.
Kinetoterapie:
- Exerciții de întărire a musculaturii lombare și abdominale.
- Îmbunătățirea flexibilității și posturii.
Infiltratii cu steroizi:
- Reduc inflamația și durerea cauzate de compresia nervilor.
Purtarea unui corset lombar:
- Stabilizează coloana și reduce presiunea pe vertebre.
Tratament chirurgical:
Este recomandat atunci când simptomele nu se ameliorează cu tratamentele conservatoare sau în cazuri severe.
Decompresia nervilor: Îndepărtarea țesuturilor sau structurilor care comprimă nervii spinali.
Stabilizarea cu șuruburi sau tije: Pentru a menține alinierea corectă a coloanei vertebrale.
Fractura vertebrala
Ce este fractura vertebrală?
Fracturile vertebrale reprezintă leziuni ale vertebrelor coloanei vertebrale, cauzate de traumatisme, osteoporoză sau alte afecțiuni care slăbesc structura osoasă (determinari secundare/metastaze osoase). Acestea pot varia de la fisuri mici și stabile, până la fracturi severe care pun în pericol măduva spinării și nervii spinali.
Simptome
Simptomele fracturilor vertebrale depind de severitatea leziunii și de localizarea acesteia:
- Durere intensă: Resimțită în zona afectată a spatelui sau a gâtului.
- Durere agravată de mișcare: Activități precum mersul, ridicarea obiectelor sau schimbarea poziției pot intensifica durerea.
- Deformarea coloanei: Pot apărea modificări vizibile, cum ar fi cifoza (cocoașa).
- Amorțeală și furnicături: Datorită compresiei nervilor spinali.
- Slăbiciune musculară: În cazurile grave, poate apărea pierderea forței în membre.
- Dificultăți la mers sau echilibru: În cazul afectării măduvei spinării.
- Incontinență: Pierderea controlului vezicii urinare sau al intestinelor (în cazuri severe).
Factori de risc
Există mai mulți factori care cresc riscul de fracturi vertebrale:
- Osteoporoza: Este cea mai frecventă cauză a fracturilor vertebrale, în special la persoanele în vârstă.
- Traumatisme: Accidente de mașină, căderi de la înălțime sau lovituri puternice.
- Sporturi de impact: Activități precum gimnastica, rugby sau halterofilia pot crește riscul de accidentare.
- Tumori osoase: Tumorile care afectează coloana vertebrală (metastazele vertebrale) pot slăbi structura osului vertebral.
- Utilizarea corticosteroizilor: Tratamentul pe termen lung cu aceste medicamente poate slăbi oasele.
- Deficiența de calciu și vitamina D: Contribuie la fragilitatea oaselor.
Cauze
Fracturile vertebrale apar în urma unor factori specifici, cum ar fi:
- Traumatisme directe: Accidente de mașină, căderi sau lovituri.
- Osteoporoză: Pierderea densității osoase care duce la fracturi prin compresie, chiar și în urma unor traume minore.
- Afecțiuni patologice: Tumorile sau infecțiile care slăbesc structura vertebrelor (cum ar fi metastazele sau tuberculoza).
- Forțe repetitive: Activități fizice intense sau mișcări repetitive pot duce la fracturi de stres.
- Bolile genetice: Cum ar fi osteogeneza imperfectă, care face oasele fragile încă din copilărie.
Diagnostic
Diagnosticul fracturilor vertebrale implică:
- Examinare clinică: Medicul evaluează durerea, mobilitatea coloanei și posibilele simptome neurologice.
- Radiografii: Prima investigație care identifică fracturile și gradul de deformare.
- RMN (Rezonanță Magnetică Nucleară): Folosită pentru a evalua țesuturile moi, măduva spinării și nervii afectați.
- CT (Tomografie Computerizată): Detaliază structura osoasă și gradul de aliniere a vertebrelor.
- Osteodensitometria (DEXA): Evaluarea densității osoase pentru a identifica osteoporoza ca posibilă cauză.
Tratament
Tratamentul fracturilor vertebrale depinde de severitatea leziunii și de starea generală a pacientului.
Tratament conservator:
Repaus: Pentru fracturile ușoare, reducerea activității fizice poate ajuta la vindecare.
Medicamente:
- Antiinflamatoare și analgezice pentru durere.
- Medicamente antiosteoporotice (bifosfonați) pentru a întări oasele.
Corset sau orteză: Stabilizează coloana și reduce mișcările care pot agrava fractura.
Kinetoterapie: Pentru refacerea mobilității și întărirea musculaturii spatelui.
Tratament minim invaziv:
Vertebroplastia: Introducerea unui ciment osos pentru a stabiliza vertebra fracturată.
Kyphoplastia : Aceasta implică introducerea unor baloane speciale în vertebrele afectate, urmată de injectarea unui ciment special pentru a întări osul și a preveni alte fracturi.
Tratament chirurgical:
Indicat în cazuri severe sau atunci când alte metode nu funcționează:
Decompresie: Îndepărtarea fragmentelor osoase care comprimă nervii sau măduva spinării.
Fuziunea spinală: Fuziunea spinală reprezintă conectarea chirurgicală a două sau mai multe vertebre, eliminând mișcarea dintre ele. Fuziunea spinală implică tehnici chirurgicale ce mimează procese naturale de vindecare a oaselor fracturate. În timpul fuziunii spinale, chirurgul va monta material de osteosinteză în spațiul dintre vertebrele ce trebuie conectate.
Plăci, tije și șuruburi metalice pot fi folosite pentru a menține poziția montajului, favorizând vindecarea cea mai bună. Fuziunea spinală blochează unul sau mai multe niveluri vertebrale, modificând modul în care coloana vertebrală se mișcă, crescând stresul mecanic în nivelurile adiacente.
Fuziunea spinală conectează permanent două sau mai multe vertebre ale coloanei vertebrale pentru a îmbunătăți stabilitatea, pentru a corecta o diformitate sau a reduce durerea. Fuziunea spinală este recomadată pentru a trata următoarele probleme:
Fracturi vertebrale – O parte din fracturile vertebrale crează o instabilitate a coloanei vertebrale, necesitând fuziune spinală pentru a stabiliza coloana.
Diformități ale coloanei – Scolioza și cifoza importante necesită în anumite cazuri corecții chirurgicale
Spondilolistezisul – În acest caz o vertebră alunecă pe vertebra situată inferior. Dacă durerile generate sunt foarte importante, sau apar deficite neurologice ca slăbiciunea musculară sau amorțeli importante, atunci fuziunea spinală poate fi indicată
Hernii de disc – foarte rar, după o intervenție chirurgicală de hernie de disc este necesară o a doua intervenție de stabilizare a coloanei vertebrale.
Diformitatile vertebrale
Ce sunt diformatățile vertebrale?
Diformitățile vertebrale reprezintă modificări anormale ale alinierii sau curburii normale a coloanei vertebrale. Acestea pot afecta postura, funcția mecanică a coloanei și, în cazuri severe, pot duce la compresia organelor interne, nervilor spinali sau măduvei spinării.
Tipuri de diformități vertebrale
Diformitățile coloanei vertebrale sunt clasificate în funcție de curburile anormale sau de regiunea afectată:
Scolioză
Este o curbură laterală a coloanei vertebrale, în formă de „S” sau „C”. Poate fi idiopatică (fără cauză evidentă), congenitală sau neuromusculară.
Cifoză
Este o exagerare a curburii naturale toracice, care determină o poziție aplecată înainte (spate curbat, cunoscut ca „cocoașă”).
Poate fi cauzată de boala Scheuermann, traumatisme sau fracturi osteoporotice.
Lordoză
Este o accentuare a curburii naturale lombare, determinând o poziție cu spatele arcuit în zona inferioară.
Este frecvent întâlnită în cazurile de obezitate, sarcină sau slăbiciune musculară.
Diformități mixte
Uneori, mai multe tipuri de deformități pot apărea simultan (ex. cifoscolioză).
Cauze
- Congenitale
- Dezvoltarea anormală a vertebrelor în timpul vieții intrauterine (ex. vertebre hemivertebrale sau fuziuni incomplete).
- Idiopatice
- De obicei, apar în copilărie sau adolescență fără o cauză cunoscută, cum este scolioza idiopatică.
- Neuromusculare
- Afecțiuni precum paralizia cerebrală, distrofia musculară sau poliomielita pot duce la slăbirea musculaturii care susține coloana.
- Traumatisme
- Fracturile sau leziunile grave ale coloanei vertebrale pot cauza deformări.
- Degenerative
- Apar la vârstnici din cauza artritei, osteoporozei sau altor boli degenerative.
- Tumori sau infecții
- Tumorile sau infecțiile care afectează coloana vertebrală pot duce la colaps vertebral și deformare.
- Posturale
- Pozițiile incorecte menținute timp îndelungat pot determina deformări ușoare, mai ales la copii sau tineri.
Simptome
Simptomele pot varia în funcție de tipul și severitatea deformității:
- Durere de spate – Poate fi localizată sau poate iradia în alte regiuni.
- Deformare vizibilă– Asimetria umerilor, șoldurilor sau a spatelui.
- Rigiditate și reducerea mobilității -Limitarea mișcărilor coloanei.
- Probleme neurologice – Amorțeală, furnicături sau slăbiciune din cauza compresiei nervoase.
- Probleme respiratorii sau digestive– În cazurile severe, deformările toracice pot comprima plămânii sau organele interne.
- Probleme estetice și emoționale – Pacienții, mai ales adolescenții, pot dezvolta anxietate sau stima de sine scăzută din cauza aspectului fizic.
Factori de risc
- Istoric familial de scolioză sau alte deformități.
- Creșterea rapidă în adolescență.
- Traumatisme sau fracturi vertebrale.
- Boli degenerative (ex. osteoporoză, artrită).
- Afecțiuni neuromusculare.
Diagnostic
Diagnosticul este realizat de un specialist neurochirurg din cadrul clincii Dr Iosif în urma:
Examinării fizice – Observarea curburilor coloanei din spate, lateral și în mișcare.
Testului de înclinare înainte (Adam’s test) – Identificarea asimetriei coloanei sau a coastelor.
Investigații imagistice – Radiografie: Confirmă tipul și gradul curburii.
RMN/CT: Evaluează detalii suplimentare, inclusiv compresia nervilor sau măduvei spinării.
Tratament
Tratamentul depinde de tipul, gradul și severitatea deformității, precum și de simptomele asociate.
Tratament conservator (pentru cazuri ușoare sau moderate)
- Fizioterapie – Exerciții de întărire a mușchilor spatelui și corectarea posturii.
- Corsete ortopedice – Utilizate mai ales la copii și adolescenți pentru a preveni progresia deformării.
- Medicație – Antiinflamatoare pentru durere și relaxante musculare.
- Modificări ale stilului de viață – Evitarea suprasolicitării coloanei și menținerea unei greutăți corporale normale și practicarea unei forme de sport regulat.
Tratament chirurgical (pentru cazuri severe):
Recomandat dacă deformitatea este progresivă sau cauzează simptome neurologice sau compresii severe.
Fuziunea spinală
Fixarea vertebrelor afectate cu șuruburi și tije pentru a corecta și stabiliza coloana.
Osteotomia
Reajustarea chirurgicală a oaselor deformate.
Decompresia nervilor:
Eliminarea compresiei măduvei spinării sau a rădăcinilor nervoase.
Prognostic
Prognosticul depinde de tipul și severitatea deformității:
Cazurile ușoare, tratate conservator, pot avea o evoluție favorabilă fără impact semnificativ asupra calității vieții.
În cazurile severe, dacă sunt lăsate netratate, deformitățile pot progresa, afectând funcția coloanei, calitatea vieții și sănătatea generală.
Osteodiscita (infectia coloanei vertebrale)
Ce este osteodiscita?
Osteodiscita este o infecție a coloanei vertebrale care afectează vertebrele, discurile intervertebrale sau ambele. Infecția poate fi cauzată de diverse microorganisme, cum ar fi:
- Bacterii (ex.: Staphylococcus aureus, Escherichia coli),
- Fungi (ex.: Candida, Aspergillus),
- Mycobacterii (ex.: Mycobacterium tuberculosis).
Această afecțiune este rară, dar poate duce la complicații grave dacă nu este diagnosticată și tratată la timp.
Simptome
Simptomele pot varia în funcție de severitatea infecției și localizarea acesteia. Cele mai frecvente sunt:
- Durere de spate severă și persistentă (mai ales în repaus sau noaptea)
- Slăbiciune musculară
- Febră și frisoane
- Pierderea apetitului și scădere în greutate
- Oboseală generalizată
- Simptome mai severe – Compresie nervoasă, care poate provoca pierderea controlului asupra vezicii urinare sau intestinelor.
- Amorțeli sau furnicături în membre
- Paralizie în cazuri avansate.
Cauze
Cauze principale:
- Infecții bacteriene:
Răspândirea bacteriilor prin sânge (bacteriemie),
Infecții preexistente (ex.: infecții ale pielii, pneumonie, infecții urinare).
- Infecții fungice:
De obicei, la persoanele imunodeprimate (ex.: după chimioterapie sau transplant).
- Tuberculoza osoasă:
Cunoscută și ca boala Pott, este cauzată de Mycobacterium tuberculosis.
Factori de risc
- Vârsta înaintată
- Sistem imunitar slăbit (diabet, HIV, tratamente imunosupresoare),
- Intervenții chirurgicale recente la nivelul coloanei vertebrale
- Traumatisme vertebrale,
- Consumul de droguri injectabile
- Prezența unui cateter vascular pe termen lung
Tipuri de osteodiscita
Osteodiscita bacteriană:
Cea mai comună formă, cauzată de bacterii precum Staphylococcus aureus sau Escherichia coli.
Osteodiscita fungică:
Cauzată de fungi precum Candida sau Aspergillus; mai frecventă la pacienții cu imunitate scăzută.
Osteodiscita tuberculoasă:
Infecție cauzată de Mycobacterium tuberculosis. Este mai rară, dar poate fi gravă dacă nu este tratată corespunzător.
Diagnostic
Pentru a diagnostica osteodiscita, sunt necesare următoarele investigații:
Examinarea clinică: Evaluarea durerii și a simptomelor asociate.
Teste de laborator: Analize de sânge (ex.: VSH, proteina C reactivă – markeri ai inflamației),
Hemoculturi pentru identificarea microorganismelor.
Investigații imagistice:
Radiografie: Identifică eventualele distrugeri osoase (în stadii avansate),
RMN: Metoda de elecție pentru diagnosticarea osteodiscitei – arată modificările țesuturilor moi și extinderea infecției,
Tomografie computerizată (CT): Utilă pentru planificarea intervențiilor chirurgicale.
Biopsia osoasă: Recoltarea unui fragment osos sau de țesut discal pentru confirmarea tipului de microorganism.
Tratament
Tratamentul variază în funcție de severitatea infecției, de microorganismul implicat și de starea generală a pacientului.
Tratament medicamentos:
- Antibiotice: Administrate intravenos, urmate de tratament oral; durata tratamentului variază între 6 și 12 săptămâni.
- Antifungice: În cazul infecțiilor fungice (ex.: fluconazol, voriconazol).
- Antituberculoase: Pentru osteodiscita tuberculoasă, se administrează o combinație de medicamente antituberculoase (ex.: izoniazidă, rifampicină).
Tratament chirurgical:
Indicat în cazurile severe sau complicate, cum ar fi:
- Prezența abceselor,
- Compresia nervilor spinali sau măduvei,
- Instabilitatea coloanei vertebrale. Intervenția poate include: Debridarea (îndepărtarea țesutului infectat) si fuziunea vertebrală pentru stabilizare.
Prognostic
Cu un diagnostic precoce și un tratament adecvat, majoritatea pacienților pot avea o recuperare completă.
În cazurile severe sau cu întârziere în tratament, pot rămâne complicații pe termen lung, cum ar fi durerea cronică sau dizabilitatea.
Chist articular
Ce este chistul articular?
Un chist articular este o afecțiune în care se formează o mică umflătură sau un sac plin cu lichid în apropierea unei articulații. Acest lichid este, de obicei, lichid sinovial, care lubrifiază articulația.
Chistul articular poate avea diverse cauze, printre care:
- Leziuni sau traumatisme articulare
- Afecțiuni inflamatorii ale articulației, cum ar fi artrita
- Afecțiuni mai grave, cum ar fi infecțiile sau tumorile.
Simptome
Simptomele pot varia în funcție de dimensiunea și localizarea chistului. Cele mai frecvente includ:
- Umflături vizibile sau palpabile în zona afectată,
- Durere articulară, mai ales în timpul mișcării
- Senzația de presiune sau disconfort în articulație
- Limitarea mișcărilor în articulația afectată
- Slăbiciune musculară sau instabilitate articulară.
Cazuri severe:
- Ruperea chistului: Lichidul se poate scurge în țesuturile din apropiere, provocând:
- Inflamație
- Durere accentuată
- Risc de complicații precum infecții.
Cauze
Leziuni articulare
Lovituri, entorse sau traumatisme repetate.
Afecțiuni articulare cronice
Artrita reumatoidă
Osteoartrita.
Suprasolicitarea articulațiilor:
Activități repetitive (sporturi, profesii solicitante fizic).
Afecțiuni congenitale
În cazul unor chisturi precum chistul Tarlov, care poate fi prezent încă de la naștere.
Infecții
Rare, dar pot apărea atunci când bacteriile infectează articulația sau țesuturile din apropiere.
Factori de risc
- Vârsta (mai frecvent la adulți de vârstă mijlocie sau înaintată)
- Traumatisme sau leziuni anterioare
- Boli inflamatorii sau degenerative (ex.: artrita)
- Activități repetitive sau suprasolicitarea articulațiilor.
Tipuri
Chisturile articulare pot fi clasificate în funcție de localizare și cauză:
Chistul sinovial:
Cel mai frecvent tip. Apare atunci când lichidul sinovial se acumulează și formează o umflătură în apropierea articulației.
Cauze: leziuni, artrită sau suprasolicitarea articulațiilor.
Chistul Baker:
Apare în spatele genunchiului.
Asociat cu afecțiuni precum: Osteoartrita, Leziunile meniscului, Inflamații locale.
Chistul Tarlov:
Localizat la nivelul coloanei vertebrale, colectie de lichid cefalorahidian care se acumuleaza intre teaca nervului (membrana care inconjoara nervul) si nervul spinal in sine. Aceste chisturi sunt mai frecvent localizate in zona sacrala a coloanei vertebrale (S1-S5), dar pot aparea oriunde de-a lungul coloanei vertebrale.
Cauze: malformații congenitale, leziuni sau inflamații.
Chistul ganglionar
Apare lângă încheietura mâinii sau pe laba piciorului.
Cauze: suprasolicitarea articulației, traumatisme.
Diagnostic
Diagnosticul este realizat de medic și poate include:
- Examinarea fizică: Observarea umflăturii și evaluarea mobilității articulației.
- Investigații imagistice: Radiografie: Ajută la excluderea altor probleme osoase.
- Ecografie: Identifică localizarea exactă și conținutul chistului.
- RMN (imagistica prin rezonanță magnetică): Ofere informații detaliate despre țesuturile moi și structurile articulare.
- CT (tomografie computerizată): Utilă pentru cazurile mai complexe.
- Puncție articulară (dacă este necesar):Extracția lichidului din chist pentru analiză, pentru a exclude infecțiile sau alte boli.
Tratament
Tratamentul depinde de dimensiunea, severitatea și cauzele chistului.
Tratament conservator:
- Monitorizarea periodică – Pentru chisturile mici, nedureroase și fără complicații.
- Medicație – Analgezice sau antiinflamatoare pentru reducerea durerii și inflamației.
- Fizioterapie – Pentru îmbunătățirea mobilității și întărirea articulației.
Intervenții minim invazive:
- Aspirația lichidului – Se extrage lichidul din chist folosind un ac, sub ghidaj ecografic.
Uneori, se injectează corticosteroizi pentru a reduce inflamația.
- Imobilizarea articulației – Utilizarea ortezelor pentru a limita mișcările și a reduce presiunea asupra chistului.
Tratament chirurgical:
Indicat în cazurile severe, cum ar fi:
- Chisturi dureroase și mari care fac compresie pe nervii spinali
- Recidive frecvente după aspirație,
- Complicații precum rupturile chistului.
- Chirurgia implică îndepărtarea completă a chistului și uneori repararea structurilor articulare afectate.
Prognostic
În general bun, mai ales pentru chisturile mici sau tratate la timp.
Prognosticul depinde de cauza subiacentă (ex.: artrită, traumatisme) și de respectarea tratamentului recomandat.
Unele tipuri de chisturi (ex.: ganglionare) pot recidiva după tratament.
